Seriale noi noiembrie 2018. „Tanarul Sheldon” si „Sa radem de Bruce Willis”, la Comedy Central

Publicat: 31 oct. 2018, 15:46 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Seriale noi noiembrie 2018. Tanarul Sheldon si Sa radem de Bruce Willis, la Comedy Central

Serialul de comedie "Tânărul Sheldon" şi "Să râdem de Bruce Willis" (Roast of Bruce Willis) sunt noutăţile toamnei la Comedy Central.

Seriale noi noiembrie 2018. Daca esti un mare fan al postului TV Comedy Central, avem cele mai bune vesti pentru tine. Grila lor TV a fost imbogatita cu doua noi seriale in voga. Unul va prezenta viata lui Sheldon din The Big Bang Theory, altul va face misto de celebrul Bruce Willis.

Seriale noi noiembrie 2018 – „Tânărul Sheldon”


Va putea fi vizionat pe Comedy Central în fiecare duminică, din data de 4 noiembrie, de la ora 18.00, ilustrează copilăria lui Sheldon Cooper, viitorul protagonist al „Teoriei Big Bang”, începând cu vârsta de nouă ani.

El trăieşte în East Texas, Statele Unite Ale Americii iar viaţa copilului nu este una uşoară întrucât este un mic geniu în ale matematicii şi ale ştiinţei într-o lume în care domină de fapt fotbalul şi biserica. Întreaga familie este martoră la faptul că Sheldon nu se poate integra în societate şi face eforturi supreme pentru a încerca să îl facă să se adapteze.

Seriale noi noiembrie 2018. Tanarul Sheldon si Sa radem de Bruce Willis, la Comedy CentralTatăl se pare că este cel mai afectat, în timp ce mama îşi păstrează latura protectoare, deşi observă şi ea diferenţele dintre fiul ei şi ceilalţi. Serialul se va difuza în reluare în fiecare sâmbătă, de la ora 18.00.

Seriale noi noiembrie 2018 -„Să râdem de Bruce Willis” (Roast of Bruce Willis)


A fost filmat în această vară la Hollywood Palladium din Los Angeles şi se difuzează în exclusivitate în România pe Comedy Central vineri, de la ora 23.00. Bruce Willis va fi ţinta celor mai amuzante şi ireverente insulte, timp de 85 de minute. Demi Moore, Martha Stewart, Edward Norton, Cybill Shepherd, Joseph Gordon-Levitt (roast master), Dennis Rodman, Jeff Ross, Martha Stewart, Kevin Pollak, Lil Rel Howery, Nikki Glaser, Jeffrey Ross şi Dom Irrera vor fi participanţi.

„Bruce Willis, eşti original până-n pânzele albe – cum de poţi să arăţi ca un nazist şi o victimă a Holocaustului în acelaşi timp?”. „Bruce Willis se lupta cu teroriştii dinainte ca ei să fie arabi”. „Bruce Willis vrea atât de mult un Oscar încât se transformă încet, încet în statuetă”. „De-abia aştept să văd următorul tău film: «Greu de ucis 6: Cauze naturale»”. Acestea sunt doar replicile unuia dintre participanţii la roast, Jeff Ross.

„Bună seara! Sunt Demi Moore şi am fost căsătorită cu Bruce Willis timp de primele trei filme «Greu de ucis», ceea ce e logic, pentru că ultimele două au fost de rahat”, recunoaşte fosta soţie a actorului, care nu se dă înapoi nici de la glume despre MeToo.

Seriale noi noiembrie 2018. Tanarul Sheldon si Sa radem de Bruce Willis, la Comedy Central„Am fost acolo când cariera lui Bruce a luat o turnură neaşteptată, odată cu rolul din «Pulp Fiction». Atunci a părut ciudat ca un ditamai star al filmelor de acţiune să facă un film independent şi cu buget mic, dar Bruce s-a dus la hotelul unde stătea Harvey Weinstein şi nu ştiu ce a făcut, dar a venit acasă şi mi-a spus că a obţinut rolul!”, a dat din casă Demi Moore, nu fără să precizeze: „Mă uit la căsnicia noastră cum mă uit la «Al şaselea simţ». Eram căsătoriţi, dar tu erai mort de fapt”.

„Să râdem de Bruce Willis” (Roast of Bruce Willis) este o producţie proprie Comedy Central, iar printre victimele sale s-au numărat Justin Bieber, Charlie Sheen şi Donald Trump.

Acesta poate fi vizionat în reluare pe 4 noiembrie, de la ora 22.00 şi pe 5 noiembrie, de la aceeaşi oră.

Publicat: 31 oct. 2018, 15:46 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Pe aceeași temă
×